Eşti aici

Arhivă

  • Cinci ani de activitate în slujba aproapelui – Centrul de consiliere și sprijin „Doamna Maria Brâncoveanu”

    Centrul de consiliere și sprijin „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a împlinit astăzi, 1 octombrie 2026, cinci ani de activitate, cinci ani dedicați sprijinirii persoanelor și familiilor aflate în dificultate și mărturisirii, prin fapte concrete, a iubirii creștine față de aproapele.

     

    1 Octombrie 2026 / Social
  • Binecuvântare arhierească la hramul Mănăstirii Boia

    „Acoperământul Maicii Domnului poate fi înțeles ca taină a unei ocrotiri care nu ascunde omul de lucrarea lui Dumnezeu, ci îl așază mai adânc sub lumina Harului, ferindu-l de deznădejde și întărindu-l în lupta cu patimile. Sub acest acoperământ, sufletul nu rămâne ascuns în întunericul păcatului, ci este chemat să-și lepede haina cea veche și să se îmbrace, prin pocăință și prin rugăciune, în haina luminoasă a virtuților”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua praznicului Acoperământului Maicii Domnului, la Mănăstirea Boia.

    1 Octombrie 2026 / Viața Eparhiei
  • Activități educaționale și duhovnicești la Școala Gimnazială Bujoreni, de praznicul Acoperământului Maicii Domnului

    De praznicul Acoperământului Maicii Domnului, la Școala Gimnazială Bujoreni și la structurile arondate acesteia s-au desfășurat o serie de activități educaționale și duhovnicești, dedicate elevilor și cadrelor didactice.

    Activitățile au fost organizate sub coordonarea preotului Cristian Alexandru Bănuță și au urmărit să aducă în atenția copiilor semnificația sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, precum și rolul rugăciunii și al valorilor creștine în viața de zi cu zi.

    1 Octombrie 2026 / Învățământ
  • Copiii Cercului de creație de la Parohia Călimănești II, în lumina Evangheliei Pescuirii minunate

    Duminică, 27 septembrie 2026, copiii Cercului de creație al Parohiei Călimănești II au descoperit, într-un mod apropiat de vârsta și sensibilitatea lor, învățăturile Evangheliei Pescuirii minunate.

    1 Octombrie 2026 / Învățământ
  • Grupul Catehetic „Sfântul Nectarie” – bucuria de a crește împreună în credință

    O nouă întâlnire a Grupului Catehetic „Sfântul Nectarie” a adus împreună copiii într-o atmosferă de bucurie, creativitate și comuniune. După-amiaza petrecută împreună a fost un prilej pentru cei mici de a-și pune imaginația și îndemânarea la încercare, dar și de a descoperi, prin activități simple și apropiate de vârsta lor, frumusețea de a fi împreună în comunitatea Bisericii.

    1 Octombrie 2026 / Învățământ
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Cetățean de onoare al municipiului Adigeni din Georgia

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Adigeni din Georgia, în semn de recunoștință și prețuire pentru contribuția la dezvoltarea legăturilor duhovnicești și culturale dintre Arhiepiscopia Râmnicului și Eparhia în care s-a născut Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

    27 Septembrie 2026 / Cultural
  • Sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Spiritual al Municipiului Râmnicu Vâlcea

    În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, duminică, 27 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, din cadrul Bisericii Ortodoxe a Georgiei.

    27 Septembrie 2026 / Viața Eparhiei
  • Concertul „Floarea Darurilor”, dedicat Sfântului Antim Ivireanul

    În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie, la Sala „Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, a avut loc concertul „Floarea Darurilor”, eveniment dedicat cinstirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, la care au participat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, alături de numeroși credincioși și iubitori ai muzicii.

    26 Septembrie 2026 / Cultural
  • Punerea pietrei de temelie pentru noua biserică cu hramul „Sfântul Cuvios Gavriil Georgianul”

    În ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, sâmbătă, 26 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, au săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Goranu din municipiul Râmnicu Vâlcea, care va avea hramul „Sfântul Cuvios Gavriil Georgianul”.

     

    26 Septembrie 2026 / Viața Eparhiei
  • Sănătate pentru sate: Localnicii din comuna Frâncești au beneficiat gratuit de consultații medicale de specialitate

    Localnicii din comuna Frâncești, județul Vâlcea, au beneficiat sâmbătă de consultații medicale de specialitate gratuite în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate” a voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.

    22 Septembrie 2026 / Social
  • Concertul „Cei ce au iubit Lumina și au mărturisit Viața” susținut de Corala „Benedictus”

    Duminică, 20 septembrie 2026, în Sala „Iosif Episcopul” a Centrului pastoral-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului”, a avut loc concertul coral „Cei ce au iubit Lumina și au mărturisit Viața”, susținut de Corala „Benedictus”.

    22 Septembrie 2026 / Cultural
  • „Ofrande ale iubirii către Dumnezeu” – simpozion dedicat sfintelor și cuvioaselor din Arhiepiscopia Râmnicului

    Luni, 21 septembrie, Sala de conferințe a Protoieriei Călimănești a găzduit Simpozionul Național „Ofrande ale iubirii către Dumnezeu – sfinte și cuvioase din Arhiepiscopia Râmnicului”, manifestare dedicată unor chipuri de sfințenie în care credința s-a făcut viață, iar iubirea față de Dumnezeu s-a transformat în rugăciune, jertfă și dăruire.

    21 Septembrie 2026 / Cultural

Pagini